Conferință cultural-administrativă la Protopopiatul Bacău

Preoții băcăuani au participat în data de 30 august, la conferința organizată la sediul Protopopiatului Bacău.

wp_20160830_10_25_29_pro-1600x1080

La sediul Protopopiatului Bacău a avut loc în dat de 30 august 2016, începând cu ora 10.00, ședința administrativă a preoților din această protoierie. Întâlnirea, desfășurată cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop Ioachim, a fost coordonată de preotul protopop Costică Busuioc care, în numele ierarhului, a mulțumit preoților din parohiile implicate în desfășurarea activităților și proiectelor social-filantropice și culturale, organizate în ultima perioadă în Protoieria Bacău.
În contextul serbării ”Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, preot dr. Nicolae Hurjui a susținut o laborioasă conferință despre personalitatea, viața și activitatea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, actualizând mesajul și învățăturile sale atât pentru cler, cât și credincioși. Întâlnirea preoților din protoieria Bacău a continuat apoi cu prezentarea de către părintele Cornel Ilisei, preot slujitor la capela Colegiului ”Henri Coandă ” din municipiul Bacău, a unui proiect privind adolescenții, provocările și impasurile acestei perioade și modul în care Biserica poate ajuta tinerii să depășească obstacolele specifice vârstei.

wp_20160830_10_26_42_pro-1600x1080Ședința s-a încheiat cu prezentarea ultimelor hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și anunțarea viitoarelor programe cultural-filantropice și educaționale pe care le va organiza Eparhia Romanului și Bacăului.

Protoieria Bacau


Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.