Iubiti credinciosi cititori si vizitatori ai paginei noastre

 

P1110589

Ca in fiecare lucrare de obste sau personala, asezam rugaciunea inaintea lui Dumnezeu si a Maicii Preacurate, priceperea, rabdarea si harul invocat sa pecetluiasca lucrarea inceputa si sa fie dusa la buna finalitate.  Raspunsul, rezolvarea sau ajutorul nu intarzie sa se faca cunoscut celor care au nevoie de acestea si cred.  Pe acest fir al ostenelilor noastre al dragostei pentru Dumnezeu pentru Sfanta Sa Biserica, fie ca este vorba de biserica satului nostru, fie ca vorbim de Biserica la modul general, vom primi binecuvantarea si mila lui Tatalui Ceresc, care sunt mai presus de toate, ca raspuns pentru binefacerile facute, unde din dragoste pentru Dumnezeu  v-ati trudit si jertfit pentru tot ceea inseamna frumos si ancorat in vesnicie.  Ca fiecare am convingerea, ca asa cum pentru fiecare fapta, vorba si gand fie bune sau rele vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu cel Vesnic, tot asa cred ca Dumnezeu nu va ramane nimanui dator, ci va binecuvanta pana la al noulea neam asa cum ne invata cuvantul Sau din Sfintele Scripturi.
Multumesc enoriasilor si credinciosilor satului nostru Odobesti care fac dovada credintei celei vii si lucratoare plina de dragoste jertfelnica si rodnica pentru Biserica Domnului Hristos aceea de a infrumuseta sfantul locas si de ai aduce binemeritata cinstire prin  faptele cele rodnice si vrednice de pretuire  
Rugaciunile noastre ale tuturor sa se inalte inaintea lui Dumnezeu ca un buchet de multumiri pentru toate cele ingaduite si lucrate.

Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze pe donatori si ostenitori si sa trimita gandul cel bun tuturor !

                                         “Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu” !

Preot Carlan Augustin

 


 

Iubiti credinciosi

Dumnica 04.01.2015, la Roman are loc Intronizarea Inaltpreasfintiei Sale, Inaltpreasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Arhiepiscop al  Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, primul Arhiepiscop ales de Membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

01_w747_h800_q100

Parohia Odobesti impreuna cu parohia Tisa-Silvestrii pune la dispozitie un autocar cu 50 de locuri care va pleca duminica 04.01.2015, la ora 7:00 din fata bisericii din localitatea Odobesti. Credinciosii care doresc sa participe la acest mare eveniment sunt rugati sa conmfirme plecarea pana  in ziua de  01.01.2015, dupa Sfanta Liturghie la biserica parohiala din Odobesti.

Preot Carlan Augustin

                                                                                                                                                                                         La Multi Ani !

Iubiti credinciosi , fii duhovnicesti, frati si surori intru Domnul ,

images (16)

Bucuria ce izvoraste din ieslea Betleemului impletita cu slavosloviile ingerilor, sa ne fie izvor de adevarata bucurie ,caci , astazi pe pamant, s-a nascut Prunc Mantuiutor Domnul nostru Iisus Hristos , ce aduce pace, lumina-n suflet, bucurii duhovnicesti, speranta, si iubirea curata pentru toata suflarea omeneasca.
Aceste zile binecuvantate de Bunul Dumnezeu ale Sfantului Craciun ,se reverse in inimile noastre , lumina stelei celei neapuse, caldura in sufletele noastre ca cea din ieslea Betleemului, darurile Duhului Sfant ca cele ale Magilor si urcusul duhovnicesc spre Imparatia slavei Lui Dumnezeu!

Craciun binecuvantat!

Pr,Augustin Carlan

Ajunul Craciunului

Iubiti credinciosi ,

In data de 21 ( dupa Sfanta Liturghie ora 12), 22 , 23.12.2014  , se va aduce de catre slujitorii bisericii in casele dumneavoastra vestea bucuriei  Nasterii Pruncului Iisus Hristos  in ieslea din Betleem. Dorim ca aceste zile binecuvantate sa lumineze ieslea sufletului fiecarui dintre noi sa primim pacea,lumina si bucuria cerului deschis ,iar  noi ca si  ingerii din Betleem sa doxologim cu glas de bucurie  “Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” .Amin! 

La Multi Ani!

 

images (5)
La Multi Ani tuturor!

Sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae sa ne fie izvor de binecuvantare , bucurii, impliniri duhovnicesti ,iar tuturor celor care poarta acest frumos nume de Nicolae ,Nicoleta , consiliul parohial ,comitetul parohial dimpreuna cu parintele slujitor va doresc multe bucurii alaturi de cei dragi si un sincer “LA MULTI ANI “ !!!

Molifta Postului Craciunului

Dragi fii duhovnicesti

In zile de 26/27/28.11.2014, intre orele 10 :00  si  15 :00  , miercuri ,joi si vineri  cu ajutorul Bunului Dumnezeu preotul parohiei va ajunge la casa fiecarui credincios sa lase bucuria rugaciunii sfantului Post a Craciunului si  binecuvantarea lui Dumnezeu .  ( molifta Postului Craciunului )

Dumnezeu sa binecuvanteze toata suflarea !

Iubiti credinciosi

Pana la finele anului 2014 ne mai despart doar cateva saptamani. Anul acesta ne-am bucurat de frumoasele realizari d.p.d.v. administrativ ,dar cat si duhovnicesc. Asa cum stim cu toti  ,, pe datatorul de buna voie il iubeste Dumnezeu’’, de aceea multumim tuturor celor care au fost cu inima si cu sufletul alaturi de biserica noastra si au ajutat fiecare dupa puterea lor. Nadajduim ca pana la finele anului 2014 sa achitam si sumele restante ,iar in 2015 sa ne putem mobiliza pentru o noua actiune, aceea de finalizare pana la sfarsitul verii a casei de praznuire.

          2014
2014

Bunul Dumnezeu sa vegheze asupra noastra cu mila Sa ,cu ajutorul Sau cel sfant,iar noi sa ne ostenim in continuare cu aceeasi dragoste ,cu aceeasi motivatie si cu acelasi devotament.

Doamne ajuta !

      

Iubiti credinciosi

Cu darul lui Bunului Dumnezeu am intrat in Postul Craciunului.In acesta perioada programul pentru marturisire este urmatorul:

– in fiecare miercuri si vineri dimineata
– in fiecare zi dupa programul liturgic (cand este) sau ori de cate ori este nevoie ma gasiti ca de obicei la casa parohiala .

Post cu folos duhovnicesc!

 

Pastorala la duminica I din Postul Craciunului

 

catedrala

PASTORALA
SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
privind însemnătatea
ANULUI OMAGIAL EUHARISTIC (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) ŞI ANULUI COMEMORATIV AL SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI*
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
șI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), pentru a sublinia însemnătatea Sfintei Spovedanii, ca Taină a iertării, reconcilierii şi vindecării spirituale, a Sfintei Euharistii, ca Taină a sfinţirii şi înnoirii vieţii, prin împărtăşirea cu Hristos, dar şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveniîn Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Domnitor al Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache.

Aprofundarea de către preoţi şi credincioşi a sensurilor duhovniceşti şi a scopurilor mântuitoare ale Tainei Sfintei Spovedanii şi Tainei Sfintei Euharistii subliniază însemnătatea şi necesitatea acestora pentru timpul prezent, întrucât sunt lumini de înviere duhovnicească şi înnoire spirituală. Prin Sfânta Taină a Spovedaniei ne mărturisim păcatele şi primim iertarea lor, iar prin hrănirea cu Sfânta Taină a Euharistiei primim „Pâinea vieţii (care) schimbă, preface şi umple de viaţă pe cel ce se împărtăşeşte”, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila[1].

Îndemnul biblic şi liturgic ,,Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalmul 33, 8) este o chemare la cunoaşterea sensului vieţii ca relaţie de comuniune a omului cu Dumnezeu, la înnoirea vieţii prin Taina Sfintei Spovedanii şi la comuniunea de iubire eternă cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin Taina Sfintei Euharistii. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune ucenicilor Săi: ,,Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl (…). Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 27; 51).

Mântuirea este experienţa vie a relaţiei personale, conştiente şi libere a omului cu Dumnezeu, Izvorul vieţii veşnice. Pocăinţa sau mărturisirea păcatelor şi primirea iertării în Taina Sfintei Spovedanii este viaţă şi ridicare. De aceea, mântuirea pe care Dumnezeu o propune oamenilor înseamnă, de fapt, eliberare şi vindecare de păcat şi de moarte. Acest adevăr este rezumat în cuvintele: Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (cf. Iezechiel 18, 23; 33, 11) sau Dumnezeu „voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Pocăinţa şi restabilirea comuniunii omului cu Dumnezeu în Taina Sfintei Spovedanii şi desăvârşirea comuniunii prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos în Euharistie deschid fiecărui creştin uşa Împărăţiei cerurilor.

Pe temeiul Sfintei Scripturi, pocăinţa sau mărturisirea păcatelor este o lucrare de înnoire a vieţii spirituale, exemple binecunoscute de pocăinţă din Vechiul Testament fiind pocăinţa regelui David şi a regelui Manase, iar în Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos, Luminătorul şi Vindecătorul sufletelor, primeşte cu milostivire pocăinţa sinceră a tuturor celor care îşi recunosc cu regret păcatele, zicând: Mare bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte (cf. Luca 15, 7). Exemple de pocăinţă şi de primire a iertării păcatelor sunt mai ales femeia desfrânată, care I-a uns picioarele cu mir şi le-a şters cu părul capului ei (cf. Luca 7, 36-50), sau tâlharul de pe cruce (cf. Luca 23, 42). De altfel, la începutul misiunii Sale de propovăduire a Evangheliei mântuirii, Domnul Iisus Hristos cheamă oamenii la pocăinţă, zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!” (Matei 4, 17). Iar după învierea Sa din morţi Hristos Domnul a dăruit ucenicilor Săi, şi prin ei slujitorilor Bisericii, harul şi darul iertării zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Numai urmaşii apostolilor, arhiereii şi preoţii Bisericii, au primit harul legării şi dezlegării sau iertării păcatelor prin chemarea harului curăţitor, vindecător şi mântuitor al Duhului Sfânt asupra credincioşilor care se pocăiesc.

Pocăinţa pe care o învaţă şi o practică Biserica în Taina Sfintei Spovedanii nu este o pocăinţă a disperării, ci este o pocăinţă a speranţei şi a bucuriei, a recuperării şi ridicării păcătosului din robia păcatelor sau a patimilor. Când ne spovedim şi primim iertare, atunci pregătim bucuria învierii sufletului nostru din moartea păcatului. În acest sens, perioadele de pocăinţă şi post devin perioade de curăţire şi de pregătire pentru bucurie, iaradevărata bucurie este comuniunea noastră cu Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice, care se desăvârşeşte prin primirea Sfintei Împărtăşanii.

Din nefericire, în societatea de azi, în care domină izolarea individualistă şi autosuficienţa omului secularizat, au slăbit mult conştiinţa păcatului şi practica pocăinţei, iar unde nu mai este pocăinţă nu mai este nici dor de sfinţenie, nici dor de mântuire sau viaţă veşnică. Pocăinţa ca Sfântă Taină a Mărturisirii păcatelor înseamnă mai multă exigenţă cu noi înşine şi mai multă îngăduinţă cu alţii, aşa cum atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: „Aceasta este pricina tuturor relelor, că iscodim cu multă luare-aminte păcatele altora, iar pe cele ale noastre le trecem cu multă nepăsare”[2].

Potrivit tradiţiei şi practicii Bisericii noastre, trebuie să ne spovedim înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie. Dacă omul nu se pocăieşte şi nu cere iertarea păcatelor nu poate intra în Împărăţia cerurilor: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu?” (1 Corinteni 6, 9). Haina curată a fiilor Împărăţiei lui Dumnezeu se dobândeşte o singură dată prin botez, dar se curăţă de mai multe ori prin pocăinţă, numită şi„botezul lacrimilor”.

Arătând că numai dacă ne pocăim de păcate putem să ne curăţim şi să pregustăm din viaţa veşnică, scrierea apostolică numită Didahia (care datează din sec. I) spune despre pocăinţă: „În Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi nu te duce la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea Vieţii” (cap. IV, 14), iar despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, Didahia precizează: „Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este să se pocăiască!” (cap. X, 5) ori: „Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată. Tot cel care este certat cu aproapele său să nu vină împreună cu voi până nu se împacă, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (cap. XIV, 1-2)[3].

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

Prin Sfânta Liturghie euharistică se realizează cea mai vie legătură duhovnicească, cea mai bogată comunicare şi cea mai intensă comuniune între Hristos – Capul Bisericii şi Biserica Sa, trupul Său tainic, templu al Sfântului Duh, popor al lui Dumnezeu–Tatăl, după cum spune Domnul Iisus Hristos ucenicilor Săi, vorbind despre Taina împărtăşirii cu El: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 53-54).

Prin urmare, Sfânta Euharistie ne dăruieşte arvuna vieţii veşnice. De aceea, când primim Trupul şi Sângele Domnului, ni se spune de către arhiereu sau preot că ne împărtăşim „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”[4], iar strana cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor „Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi!”[5]. Unirea duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa şi a Bisericii cu Hristos are ca scop iertarea, curăţirea şi sfinţirea oamenilor pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică. În acest sens Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Cei făcuţi de Dumnezeu nu pot avea viaţa şi nu pot spori în ea decât din El, ca sursă a vieţii. De aceea, Dumnezeu îi naşte din nou (prin Botez n.n.). Dar Dumnezeu nu-i poate lăsa pe cei născuţi din El fără să-i hrănească cu viaţa din Sine. (…) Dumnezeu, după ce a constatat că oamenii nu pot dura etern fără viaţa din El, îi hrăneşte El însuşi cu viaţa Sa, pentru ca să sporească în viaţă şi să rămână etern în ea”[6].

În timp ce lumea secularizată de azi nu se mai roagă lui Dumnezeu şi este dominată de un spirit de nemulţumire, Euharistia Bisericii, ca Taină a recunoştinţei faţă de Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, ne oferă pace sfântă şi bucurie profundă, izvorâte din rugăciune smerită şi stăruitoare. Din păcate, omul secularizat a pierdut pacea şi bucuria sufletului tocmai pentru că a pierdut practica rugăciunii ca respiraţie a sufletului în prezenţa harică a iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Este semnificativ faptul că venirea lui Hristos pe pământ ca om-copil născut în Betleem începe cu vestirea bucuriei de către îngeri: ,,Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10), iar înălţarea Sa întru slavă se încheie cu bucuria binecuvântării lui Hristos dăruită ucenicilor Săi şi prin ei Bisericii Sale întregi: ,,Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 52). Această bucurie se primeşte şi azi în comuniunea de viaţă a Bisericii cu Hristos cel Înviat, prezent haric în comunitatea eclezială aflată în rugăciune (cf. Matei 28, 20).

De aceea, trebuie să redescoperim dimensiunea eclezială a Tainei Sfintei Spovedanii şi a Tainei Sfintei Euharistii ca izvoare de bucurie, de sfinţire şi de creştere spirituală a comunităţii bisericeşti în comuniune.

Prin Sfânta Împărtăşanie primită în Biserică ne apropiem de Hristos şi învăţăm să trăim şi să creştem duhovniceşte întru El, deoarece, aşa cum spune Sfântul Nicolae Cabasila: „Legătura cu Hristos e adevărata noastră viaţă, căci ajungem să fim «mădulare» şi «fii» ai Lui, împărtăşindu-ne din Trupul, din Sângele şi Duhul Său. Ea ne leagă viaţa de Dumnezeu mai strâns decât ar reuşi doar strădaniile noastre, ba chiar mai strâns decât ceea ce avem din însăşi firea noastră, fiindcă Hristos e mai înrudit cu noi decât sunt chiar părinţii noştri trupeşti”[7].

Taina Sfintei Împărtăşanii este izvor de sfinţire a vieţii creştine şi de afirmare a unităţii Bisericii. Cu cât ne împărtăşim mai des după o pregătire adecvată, prin pocăinţă şi Spovedanie, cu atât avem mai multă bucurie în suflet şi avem mai multă pace. Prin împărtăşirea euharistică Hristos nu mai este prezent doar în mijlocul nostru sau între noi, ci în sufletul nostru. În acest sens, Sf. Nicolae Cabasila zice: „Domnul ni Se dă El însuşi; pentru că împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Său, noi primim pe Însuşi Dumnezeu în sufletele noastre”[8]; iar El devine Viaţa vieţii noastre (cf. Ioan 6, 56-57). Sfânta Taină a Împărtăşaniei înseamnă viaţa lui Hristos dăruită nouă oamenilor, pentru ca noi, oameni pământeni, să pregustăm încă din lumea aceasta fericirea vieţii veşnice: ”Pâinea vieţii este însăşi Viaţa, Care face vii pe cei ce gustă din ea”[9]. Prin urmare, când primim, cu pocăinţă şi smerenie, Sfânta Împărtăşanie, viaţa sfântă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat sfinţeşte viaţa noastră, dăruindu-i arvuna învierii şi îndreptând-o spre viaţa cerească şi fericirea veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi, care este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

Din acest motiv, toate rugăciunile ortodoxe dinainte de împărtăşire sunt, de fapt, rugăciuni de pocăinţă, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulţumire pentru iertarea păcatelor şi pentru binefacerile pe care le aduce Sfânta Euharistie pentru mântuirea sufletului şi viaţa Bisericii.

Anul omagial Euharistica prilejuit în eparhiile din ţară şi străinătate, în parohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, o intensă implicare a ierarhilor, preoţilor şi monahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie, care au evidenţiat cu bucurie sensurile duhovniceşti şi scopurile mântuitoare ale Sfintei Spovedanii şi ale Sfintei Împărtăşanii, însemnătatea şi necesitatea acestora pentru viaţa şi ajutorul credincioşilor, pelerini pe calea mântuirii în lumea tot mai secularizată de azi.

Un loc important în cadrul acestor activităţi l-a avut concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, organizat de Patriarhia Română, care s-a adresat copiilor şi tinerilor din grupele de cateheză implicate în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”, şi a avut ca scop educarea copiilor şi tinerilor şi familiarizarea acestora cu Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Sfintei Euharistii, maturizarea lor spirituală în Biserică.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Deloc întâmplător, în anul acesta în care omagiem Sfânta Euharistie comemorăm şi 300 de ani de la martiriul sau mucenicia Sfinţilor Brâncoveni (1714), deoarece există o legătură duhovnicească adâncă între iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru umanitate, celebrată în Sfânta Euharistie, şi iubirea jertfelnică a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstită în slujbele de pomenire ale acestora de către Biserică. În ambele se vedetaina Crucii şi Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, Care dăruieşte celor ce cred în El mântuire şi viaţă veşnică.

Istoria l-a înscris pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu în rândul marilor domnitori ai neamului nostru, iar Biserica l-a trecut în rândurile sfinţilor martiri, apărători ai credinţei creştine şi ctitori de locaşuri sfinte, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi de sfetnicul Ianache (Văcărescu), aceştia fiind canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 20 iunie 1992, cu data de pomenire în 16 august.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a simţit şi a lucrat pentru unitatea neamului românesc în pofida împărţirii acestuia în trei mari provincii distincte. El a fost un domnitor învăţat şi un promotor al educaţiei şi al culturii, care a sprijinit tipărirea a numeroase şi valoroase lucrări de cultură teologică şi laică, încât, pe vremea domniei lui, prin dezvoltarea culturală intensă în diferite direcţii, oraşul Bucureşti a devenit un centru spiritual şi cultural semnificativ în sud-estul Europei, iar domnitorul Ţării Româneşti un mare susţinător al culturii în întreg spaţiul românesc. De aceea, domnia lui a fost considerată „o monarhie culturală” (N. Iorga).

Iubitor de Hristos şi de Biserică, Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a fost un mare ctitor de mănăstiri şi biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi în Ţara Românească şi în Transilvania. Totodată, Sfântul Constantin Brâncoveanu a ajutat cu generozitate întreaga creştinătate răsăriteană ortodoxă aflată sub stăpânire otomană, prin acordarea de importante ajutoare financiare şi materiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Bisericii Georgiei, precum şi multor mănăstiri şi locaşuri sfinte din Muntele Athos. În toată această purtare de grijă el a arătat multă dărnicie, evlavie şi demnitate, rămânând peste timp o pildă vie pentru domnitorii creştini şi pentru susţinătorii culturii creştine. Există unele mărturii istorice care arată că Patriarhii de la Constantinopol şi, mai ales, Patriarhii Ierusalimului şi ai Antiohiei au fost găzduiţi de multe ori la curtea Sfântului domnitor Constantin Brâncoveanu, iar acesta, pe lângă alte ajutoare, le tipărea şi cărţi bisericeşti în limbile lor, între care şi prima carte din lume tipărită în limba arabă (Liturghierul greco-arab, la Mănăstirea Snagov, în anul 1701). Această grijă a lui pentru Sfânta Biserică Ortodoxă l-a determinat să devină un mare misionar, un domnitor creştin evlavios şi darnic.

Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii (4 fii şi 7 fiice) şi a fost cunoscut ca un părinte harnic, înţelept şi generos care, împreună cu soţia sa, Doamna Maria Brâncoveanu, femeie curajoasă, evlavioasă şi iubitoare de Biserică şi Neam, reprezintă un model demn de urmat pentru familia creştină, pentru educaţia creştină a copiilor, pentru multa statornicie în mărturisirea dreptei credinţe şi promovarea valorilor culturii creştine.

Cinstirea memoriei Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu este o datorie de conştiinţă a întregului popor român. În acest context, mai multe evenimente majore au marcat, anul acesta, caracterul liturgic-misionar al cinstirii memoriei Sfântului Constantin Brâncoveanu: deshumarea moaştelor Sfântului Constantin Brâncoveanu, în ziua de 13 mai 2014, şi cinstirea lor prin aşezarea într-o raclă de argint aurit; organizarea, în ziua de 21 mai 2014, a procesiunii-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu, de la Catedrala Patriarhală la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou”; sfinţirea noii picturi şi binecuvântarea amplelor lucrări de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti, ctitoria sa, precum şi coliturghisirea ierarhilor Sfântului nostru Sinod şi a reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori prezenţi la Bucureşti, în ziua de 16 august 2014,în însăşi ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni; organizarea unor procesiuni-pelerinaj cu moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania: la biserica din Mogoşoaia, jud. Ilfov, la biserica din Potlogi, jud. Dâmboviţa, la biserica din Făgăraş şi la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, la Mănăstirea Hurezi, jud. Vâlcea. Pentru sporirea bucuriei duhovniceşti a zecilor de mii de credincioşi închinători la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, moaştele Sfântului voievod martir Constantin Brâncoveanu au poposit şi în capitala Moldovei, în zilele de 12-16 octombrie 2014.

Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un statornic mărturisitor al credinţei creştine ortodoxe, până la jertfa sa martirică, şi un susţinător al culturii şi al artei româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinţă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaţiei româneşti şi europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Întreaga lucrare pământească a voievodului Constantin Brâncoveanu a fost încununată de moartea sa martirică, iar exemplul vieţii lui închinată lui Hristos Domnul până la moarte martirică şi rugăciunile înălţate înaintea Tronului Preasfintei Treimi, de către Sfinţii Martiri Brâncoveni, constituie un izvor permanent de lumină şi înnoire pentru viaţa creştină de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Spre sfârşitul unui an de cinstire liturgică şi comemorare deosebită a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, ne rugăm Preasfintei Treimi să ne dăruiască tuturor credinţă puternică, dragoste faţă de Biserică şi popor, dar mai ales să învăţăm, din pilda Sfinţilor Martiri Brâncoveni, să iubim pe Hristos şi să fim ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întrajutorarea frăţească faţă de creştinii ortodocşi şi să fim milostivi, să apărăm credinţa creştină, având în suflet iubire jertfelnică pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

În zilele noastre, jertfa pe care noi suntem chemaţi să o aducem nu este o jertfă sângeroasă, precum cea a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, ci o dăruire sau o jertfă spirituală din timpul şi confortul propriu, pentru a ne ruga mai mult şi pentru a săvârşi mai multe fapte ale iubirii milostive şi darnice, spre a mărturisi mai puternic iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat şi a ajuta Biserica în lucrarea ei pastorală şi misionară în societatea de azi.

Sfătuim părinţii să acorde mai mult timp copiilor şi tinerilor, învăţându-i să cunoască tainele dreptei-credinţe, să cultive speranţa şi dragostea, libertatea de a face binele şi nu răul, spre a aduce bucurie celor din jurul lor, şi să cinstească sfinţii, eroii şi înţelepţii neamului, dascăli ai eroismului creştin, ai ajutorării semenilor şi ai apărării Bisericii lui Hristos.

Îi îndemnăm pe toţi credincioşii, dar mai ales pe cei tineri, să descopere lumina Sfintei Spovedanii, ca izvor de libertate şi pace a sufletului, să-şi mărturisească la duhovnic toate păcatele şi să ierte tuturor celor ce le-au greşit, aşa cum şi Hristos-Domnul a iertat zicând pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Numai în acest fel, creştinii dobândesc curajul şi puterea de-a lupta împotriva păcatelor şi relelor de tot felul, şi de a birui ispitele şi încercările timpurilor noastre.

Îndrumăm pe fiii şi fiicele noastre duhovniceşti să se spovedească mai des ca să se poată împărtăşi mai des din „izvorul cel fără de moarte” al Sfintei Euharistii, aceasta fiind izvor de pace şi bucurie.

Când Sfânta Euharistie este primită cu pregătire, mai precis cu pocăinţă, post şi rugăciune, ea devine izvor de lumină şi credinţă, ajutându-ne să arătăm iubire curată şi sfinţenie în familie şi în societate, să avem curaj şi speranţă, pentru a lupta împotriva nedreptăţilor şi să fim milostivi cu cei aflaţi în suferinţă şi în durere.

Ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Crăciunului. Fiecare perioadă de post este o perioadă de pocăinţă şi de pregătire, dar Postul acesta al Crăciunului este mai ales o şcoală a milosteniei în care învăţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bunătăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătată prin întruparea Fiului Său, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”, după cum mărturisim în Crezul Ortodox.

Pentru a păstra vie evlavia noastră, în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, toate învăţăturile morale, precum şi virtuţile practice şi duhovniceşti dobândite pe durata acestui An omagial Euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, avem îndatorirea creştinească de a întâmpina şi a face simţită bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a prezenţei Sale iubitoare în inima creştinilor printr-o faptă de milostenie, printr-un cuvânt bun sau un gest de încurajare care alină suferinţa sau singurătatea orfanilor, bolnavilor, săracilor, bătrânilor, văduvelor, marginalizaţilor, a tuturor acelora pe care societatea nu-i ajută, dar pe care Dumnezeu Cel milostiv îi iubeşte şi ne cere nouă, creştinilor, să-i ajutăm spiritual şi material.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm părinteşte să organizaţi în parohii şi mănăstiri, la protopopiate şi la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine, medicamente şi bani, pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă sau în dificultate, fiecare contribuind cu darul său, după cum îl îndeamnă inima sa, bine ştiind că: „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună” (2 Corinteni 9, 7).

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încredinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9, 12).

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13). Amin!

O decizie discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie

 

4125_p17k0sc37l1t0ucen122sutjt0ha_w747_h800_q100
Ora de religie intr-un cadru natural

 

Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii.

Decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, prin care este admisă excepţia de neconstituţionalitate şi se constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea învăţământului nr. 84/1995 şi dispoziţiile art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, presupune deopotrivă aspecte de ordin juridic şi implicaţii care vizează atitudini de conştiinţă, la nivel personal şi comunitar.

Textul declarat neconstituţional, în vigoare de aproape 20 de ani, este următorul: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”.

O majoritate a Curţii Constituţionale, neprecizată încă, a cărei motivaţie urmează să o cunoaştem oficial doar după publicarea deciziei în Monitorul oficial, partea I, a schimbat jurisprudenţa existentă într-un mod surprinzător şi contrar tradiţiei constituţionale şi legislative a României de până la acest moment. Astfel, decizia Curţii Constituţionale induce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat.

Ne exprimăm surprinderea că, în cazul unei alte speţe cu acelaşi reclamant şi având acelaşi obiect, Curtea Constituţională a României, prin decizia nr. 306/2012, a respins aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate fără nicio opinie separată.

Considerăm că, în lipsa oricărei modificări legislative sau constituţionale în domeniu de la ultima hotărâre având acelaşi obiect, schimbarea radicală a jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie o substituire a acesteia în activitatea legiuitorului, renunţând la modelul deja consacrat în România.

În acest sens reamintim că, în contextul legislativ european, în mai multe ţări ale Uniunii Europene este asumată o perspectivă similară cu cea precizată în legislaţia românească (disciplină obligatorie, predată confesional, cu posibilitatea de a nu participa, la solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor): Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Malta.

Referitor la atitudinea de conştiinţă, se deduce că decizia Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014 transferă toată responsabilitatea de decizie asupra părinţilor, doar în cazul orei de religie, nu şi al altor discipline şcolare. Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie, deşi învăţământul religios este garantat de Constituţie.

Într-o societate marcată de fenomenul secularizării şi al indiferentismului religios, formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorilor credinţei şi ale familiei tradiţionale devin realităţi tot mai incomode.

Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea şi promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţă. De aceea, asigurăm pe părinţii credincioşi care doresc o educaţie creştină a copiilor că vor avea în Biserică un aliat fidel în apărarea şi promovarea valorilor eterne ale credinţei creştine ortodoxe, proprii poporului român, profund religios, preţuind dorinţa lor de-a nu reduce educaţia copiilor la orizonturi limitate şi efemere.

Decizia Curţii Constituţionale privitoare la ora de religie marchează o nouă provocare pentru misiunea Bisericii în societatea românească. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române