Slujba de sfintire a Aghiesmei celei Mari la Odobesti

Slujba de sfintire a Aghiesmei celei Mari la Odobesti
Boboteaza 2015

Crestinii ortodocsi au praznuit in data de 6 ianuarie, sarbatoarea Bobotezei (Dumnezeiasca Aratare). Acest eveniment ne aduce aminte de venirea Domnului Iisus Hristos la apa Iordanului pentru a primi botezul Sfantului Ioan Botezatorul, de fapt prezenta la raul Iordan este momentul de recunoastere a autoritatii persoanei Mantuitorului in fata contemporanilor cat si de maturitate, dar si de implinire a scripturilor, ” Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea”.

Boboteaza 2015
Boboteaza 2015

Aceste cuvinte deschid calea invataturii celei noi si plina de toate puterea cea dumnezeiasca datatoare de Viata pe care Fiul lui Dumnezeu o aduce omenirii ca dar divin prin venirea Sa in lume. La raul Iordan are loc minunea Teofaniei adica descoperirea lui Dumnezeu, iar Epifania aratarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, Fiul este in apa Iordanului, Duhul Sfant in chip ca de porumbel se aseaza peste Fiul, iar Tatal glasuieste din cer “Acesta este Fiul Meu cel iubit pe Acesta sa-L ascultati“.

In fiecare an in data de 6 ianuarie, are loc acest act liturgic de sfintire a apelor sau a Aghiasmei celei Mari dupa care, credinciosii pot sa consume Aghiasma Mare timp de opt zile sau se poate folosi la diferite trebuinte pe intreg parcursul anului.

Boboteaza 2015
Boboteaza 2015

De acest moment plin de toata sfintenia s-au bucurat si credinciosii parohiei noastre, care nu au tinut cont de frigul de afara, ci au venit cu mic cu mare sa primeasca binecuvantarea lui Dumnezeu prin apa sfintita. Dupa rugaciunea amvonului, preotul impreuna cu credinciosii au iesit in procesiune la locul amenajat pentru a sfinti apa. Dupa oficierea slujbei Aghiesmei celei Mari, credinciosii au dus la caselor lor Sfanta Aghiasma Mare pentru toata nevoia si trebuinta, dar si ca marturie vie a prezentei lui Dumnezeu in Sfanta Biserica Ortodoxa.

Boboteaza 2015
Boboteaza 2015

Troparul Botezului
“În Iordan botezandu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; ca glasul Parintelui a marturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie”.

Boboteaza 2015
Boboteaza 2015

Condacul Botezului
“Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lu¬mina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată“.

Pr. Augustin Carlan


Pagina de istorie 4 ianuarie 2015

Credinciosii parohiei Odobesti s-au alaturat miilor de credinciosi si pelerini sositi la Roman pentru a fi partasi la slujba de Intronizare a Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Ioachim Giosanu.

Un grup de 28 persoane din parohia Odobesti si 22 persoane din parohia Tisa-Silvestrii au sosit in Municipiul Roman la orele 7:00 ale diminetii cand inca ziua nu se aratase, pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii si a ceremoniei de Intronizare a Inaltpreasfintiei Sale Ioachim Giosanu.

4 Ianuarie 2015
4 Ianuarie 2015

Credinciosii au fost insostiti de parintii slujitori ai parohiei Odobesti si Tisa-Silvestrii. Ajunsi in Sfanta Arhiepiscopie s-au inchinat la Sfintele Moaste ale mai multor sfinti in locul special amenajat pentru a fi venerate de catre toti credinciosii, dupa care, s-au inchinat in Catedrala Arhiepiscopala “Sf.Cuvioasa Parascheva”.

P1110021

Bucuria a fost deplina, deoarece, chipurile credinciosilor marturiseau acest lucru. Unii dintre ei au venit pentru prima data la Sfanta Arhiepiscopie din Roman si au trait momente emotionante si de neuitat.

“Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa fim partasi la acest unic moment de Intronizare a primului Arhiepiscop ales al Romanului si Bacaului”.

4 Ianuarie 2015
4 Ianuarie 2015

Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze pe fiecare dintre ostenitori si inchinatori !

Pr.Augustin Carlan


Bacaul in haine de mare sarbatoare 3 ianuarie 2015

03.01.2015

Pentru credinciosii orasului Bacau, cat si a celor din imprejurimi care au fost prezenti in Catedrala “Inaltarea Domnului “din centrul Bacaului incepand cu orele 16:00, deopotriva mici si mari, care, au participat la acest moment de mare sarbatoare si bucurie duhovnicesca, acela de a avea in mijlocul nostru pe Inaltpreasfintia Sa, Inaltpreasfintitul Teofan Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, dar si alti Ierarhi membri ai Sfantului Sinod, sositi la Bacau cu ocazia Intronizarii Inaltpreasfintitului Arhiepiscop Parinte Ioachim Giosanu, primul Arhiepiscop ales al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

03.01.2015
03.01.2015

Slujba Vecerniei a fost oficiata in Catedrala “Inaltarea Domnului” din Municipiul Bacau de Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Dupa slujba vecerniei Ierarhii sositi au fost intampinati de preotii Bacauani, dar si de credinciosii sositi in numar mare la acest eveniment. Afara pe scena special amenajata s-a oficiat slujba de multumire adusa Bunului Dumnezeu de catre Ierarhii prezenti. Seara s-a incheiat cu un moment special pregatit pentru Inaltii Ierarhi, preoti si credinciosii care au participat la acest eveniment.

Bunul Dumnezeu sa rasplateasca jertfa si osteneala tuturor !
Pr.Augustin Carlan
________________________________________

Pelerinaj la Manastirile Nemtene

DSC04920
Manastirea Horaita 20.10.2012

Manastirile din zona Neamtului au fost vizitate si de catre credinciosii parohiei Odobesti in luna Octombrie a anului  2012.

Grupul de credinciosi au pelcat in zori de dimineata spre binecuvantatele locuri ale Neamtului. Aici in aceste locuri s-au nevoit nume mari ale  ortodoxiei romanesti si s-au scris frumoase pagini de pateric Nemtean.
In acest frumos pelerinaj s-au vizitat manastirile :
– Manastirea Horaita
– Manastirea Varatec
– Manastirea Agapia
– Manastirea Neamt
– Manastirea Secu
– Manastirea Sihastria

DSC04935
Manastirea Varatec
DSC04941
Manastirea Agapia
DSC04943
Manastirea Agapia
DSC04951
Manastirea Neamt
DSC04958
Manastirea Secu
DSC04961
Manastirea Sihastria

Multumim Bunului Dumnezeu si Maicii Preacurate ca ne-a invrednicit sa pasim pe aceste meleaguri sfinte.

Multumiri d-nei Militaru Mihaela care s-a ocupat de partea financiara a pelerinajului.

 Bunul Dumnezeu sa rasplateasca jerfa si osteneala tuturor !

Botezul poarta care duce catre cer

P1090564
Rostirea marturisirii de credinta

Duminica 13.07.2014 dupa oficierea Sfintei Liturghii ,credinciosii parohiei noastre s-au bucurat dimpreuna cu cei trei tineri care au fost adusi de parintii lor spirituali pentru a primi Taina Sfantului Botez in biserica satului nostru.
Motan Roxana-Mariana (14ani) si Motan Madalina(16 ani) au fost incredintate de catre Centrul de Plasament Bacau  familiei Chiticeanu Constantin ,iar pana la aceasta data nu au primit taina sfantului botez.
Agache Iulian (27 ani) fiu al satului nici el un s-a bucurat de innoirea prin har .
Prin aceasta poarta de intrare in crestinism cei trei noi botezati au devenit fii dupa har ai Bisericii luptatoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Bunul Dumnezeu sa rasplatesca tuturor care i-au ajutat si-i ajuta in continuare, ca sprijin si indrumare!

P1090565
Rugaciunile de lepadare pentru fiecare in parte
P1090575
Sfintirea apei
P1090585
Afundarea
P1090590
Afundarea
P1090599
Mirungera cu Sf.si Marele Mir
P1090593
Binecuvantarea luminii
P1090595
Nasii tinerilor
P1090616
Mirungerea
P1090600
Cati in Hristos v-ati botezat
P1090608
Citirea Sfintei Evanghelii
P1090620
Tunderea
P1090624
Cuvant de invatatura